Dintre toți paraziții externi cu care se pot infesta animalele noastre de companie, căpușa este cea mai de temut. Pisicile și câinii pot lua o serie de boli de la căpușe, cele mai multe grave, greu de tratat sau chiar netratabile și care le pun în pericol viața.
Câini
Cât trăiește o căpușă. Pași de urmat ca să-ți ferești animalul de companie de acest parazit periculos
Căpușele sunt paraziți externi extrem de dăunători, care pot transmite animalelor de companie boli grave, cu potențial letal. Căpușa îi va produce animalului un disconfort mult mai mic decât în cazul puricilor, iar din acest motiv este mai greu de depistat. Deparazitarea periodică este singura soluție prin care te asiguri că pisica și câinele sunt în afara oricărui pericol. În acest acest articol îți vom spune cât trăiește o căpușă pe animalul de companie sau în lipsa acestuia, care sunt semnele care arată că pisica sau câinele tău este infestat cu acest parazit, bolile pe care le poate transmite și ce trebuie să faci pentru a scăpa de căpușe.
Cât trăiește un purice. Pași de urmat ca să-ți ferești animalul de companie de purici și bolile pe care le pot transmite
Puricii sunt paraziți externi care le creează mari neplăceri animalelor de companie și chiar boli, motiv pentru care deparazitarea trebuie făcută periodic. Un purice are o durată de viață care variază destul de mult, în funcție de condițiile pe care le întâlnește, dar o femelă poate depune până la o mie de ouă, iar asta înseamnă că este dificil să scapi de ei de la sine, fără să iei măsuri. În acest material îți vom spune cât trăiește un purice pe animalul de companie sau în lipsa acestuia, care sunt semnele care arată că pisica sau câinele tău este infestat cu acest parazit, bolile pe care le poate transmite și ce trebuie să faci pentru a scăpa de purici.
Cancerul la câini. La ce simptome să fii atent și ce trebuie să faci în caz de boală
Cancerul la câini este o afecțiune care apare în special la animalele de companie cu vârstă înaintată. Cele mai multe tipuri de neoplazii au cauze necunoscute, astfel că prevenția este dificilă. Cu toate acestea, dacă prietenul tău patruped este îngrijit și hrănit corespunzător încă din prima perioadă a vieții, riscurile de a face cancer scad considerabil. Apoi, cancerul mamar – destul de des întâlnit la câini – poate fi în mare măsură prevenit prin castrarea și sterilizarea timpurie.
Igiena dentară la câini este la fel de importantă ca și la noi, pentru că este strâns legată de menținerea sănătății dinților. Câinii pot face tartru, carii și pot avea o respirație urât mirositoare. Aceste probleme se agravează în timp, iar câinii pot rămâne fără dinți, pe lângă faptul că vor avea dureri puternice. Acesta este motivul pentru care curățarea dinților trebuie făcută în mod constant. Cea mai bună pastă de dinți pentru câini este cea special concepută pentru animale de companie. Produsele pe care le folosim noi sunt total contraindicate, pentru că au în compoziție ingrediente iritante. Pasta de dinți pentru câini, în schimb, poate fi înghițită fără probleme.
Mulți posesori de câini – pui sau adulți – obișnuiesc să-i hrănească sau să le completeze alimentația cu lapte de vacă. Se pornește de la ideea că ceea ce este bun pentru noi este potrivit și pentru ei, însă este o regulă de care ar trebui să uităm în foarte multe situații. În acest material vom vorbi despre cât este de potrivit laptele la câini și dacă poate să înlocuiască laptele matern în cazul în care puiul a rămas fără această sursă de hrană în primele săptămâni de viață. Vei vedea și dacă laptele de vacă poate fi introdus în alimentația adultului și ce efect ar avea asupra organismului patrupedului tău.
Laptele mamei este, fără îndoială, cel mai bun aliment pentru un pui de câine, însă de multe ori este insuficient pentru toți frățiorii, ori puiul ajunge într-o altă familie, sau mama pur și simplu refuză să alăpteze. În aceste situații este necesar un substituent – o rețetă de lapte pentru căței. Cel mai comod este să folosești lapte praf pentru căței, însă trebuie să te informezi cu privire la modul corect de preparare.
Deși este mult mai des întâlnită la pisici, infecția urinară îi poate afecta și pe câini, în special pe femele, iar simptomele sunt ușor de recunoscut, astfel că momentul în care va trebui să mergi la veterinar va fi ușor de stabilit. Infecția urinară la câini este o afecțiune neplăcută și dureroasă, le provoacă un disconfort major animalelor noastre de companie și, fără un tratament corespunzător, se poate agrava, generând boli mai serioase care vor necesita un tratament de lungă durată.
Lacrimile sunt secreții oculare produse, de regulă, în mod reflex cu scopul de a îndepărta anumite impurități care ajung în ochii câinilor. În mod normal, acestea sunt aproape invizibile, dar există anumite situații în care apar în exces, iar blana din jurul ochilor este udă în permanență și capătă o culoare roșcat maronie. Dacă te confrunți cu o astfel de problemă probabil că te întrebi de ce curg ochii la câini. Este o situație destul de complexă, care implică niște riscuri, pe care ți-o vom explica și îți vom spune cum trebuie să acționezi.