fbpx
Caine Golden Retriever cu gura deschisa, in iarba
Câini, PetAdvice

Cât costă o deparazitare la câini. Prețurile medii pentru antiparazitare interne și externe

Deparazitarea internă și externă la câine este o operațiune esențială pentru sănătatea animalului de companie, însă mulți proprietari de patrupezi o amână de teama prețurilor. Deci, cât costă o deparazitare la câini? Este o întrebare la care îți vom da toate răspunsurile în acest material. Mulți posesori de câini își formează o părere eronată despre prețuri, dar trebuie avut în vedere un aspect esențial: multe din produsele pentru deparazitarea externă sau internă acționează mai multe luni și dacă faci un calcul vei vedea că cheltuiala lunară este accesibilă și perfect justificată, având în vedere nenumăratele beneficii aduse de deparazitare.

Cât costă o deparazitare internă și externă la câini. Prețuri medii

Costurile deparazitării interne și externe la câini diferă în funcție de metoda aleasă. Astfel, variantele moderne și mai ușor de administrat vor avea prețuri ușor mai ridicate. Evident, cheltuielile vor fi diferite și în funcție de compoziție și de durata de acțiune a produsului.

De asemenea, prețurile pentru deparazitarea internă și cea externă sunt diferite. Ceea ce trebuie să ai în vedere este următorul aspect: deparazitarea internă la câine se face mult mai rar decât cea externă, atunci când se constată infestarea. Veterinarul poate recomanda o deparazitare internă de rutină, în scop preventiv, ceea ce îi va oferi o protecție ridicată animalului tău de companie.

Prețurile medii pentru deparazitarea internă la câini sunt cuprinse între 25 și 70 de lei, în funcție de metoda aleasă. Comprimatele pentru eliminarea paraziților interni sunt cele mai ieftine, însă și administrarea lor poate fi mai complicată. Mulți câini refuză să le înghită și atunci trebuie să recurgi la trucuri, cum ar fi să amesteci tableta cu mâncarea pe care i-o oferi. Pipetele împotriva paraziților interni au, de regulă, dublu efect, acționând și împotriva paraziților externi. Prin urmare, chiar dacă prețul lor este mai ridicat, rezolvi cu un singur produs ambele probleme.

În funcție de gravitatea infestării, deparazitarea internă poate fi repetată la un interval de câteva săptămâni, însă, în cele mai multe cazuri, este necesară o singură administrare.

Prețurile medii pentru deparazitarea externă la câini se situează în jurul sumei de 80 – 100 de lei, însă trebuie să ai în vedere faptul că aceste produse acționează împotriva puricilor și căpușelor chiar și 6 luni, astfel că împărțind suma la numărul de luni vei vedea că este vorba de costuri lunare de aproximativ 20 de lei la unele din produse. Evident, cu cât produsul este mai bun și acționează împotriva mai multor specii de paraziți, cu atât prețul lui va fi mai ridicat. 

Produse pentru deparazitarea internă și externă a câinelui, disponibile pe The Pet Club

Deparazitarea internă și externă se face, așa cum am mai spus, prin mai multe metode: comprimate, pipete, sirop, zgardă, spray și chiar șampoane. Noi am ales să-ți prezentăm câteva din cele mai eficiente produse.

Tableta antiparazitară Milprazon tratează infestațiile mixte cu viermi rotunzi și lați la câini. Produsul este disponibil în concentrații diferite, în funcție de talia animalului de companie. 

Cutie cu Milprazon pe fond alb
Tabletă antiparazitară Milprazon, împotriva viermilor rotunzi și lați la câini 

Pipeta antiparazitară Stronghold pentru câini are efect asupra paraziților interni – viermi intestinali, pulmonari, cardiaci -, dar și asupra celor externi. Produsul este conceput, de asemenea, în funcție de talia animalului de companie.

Cutie cu pipeta antiparazitara Stronghold pe fond alb
Pipeta antiparazitară Stronghold pentru câini, care acționează împotriva paraziților interni, dar și a celor externi

Zgarda antiparazitară Scalibor este destinată controlului infestațiilor cu căpușe, purici și muște de nisip. Produsul previne infestațiile cu căpușe pentru 6 luni, cele cu purici pentru 4 luni și acționează împotriva mușcăturilor muștei de nisip transmițătoare a leishmaniozei. Zgarda este concepută printr-o tehnologie brevetată care permite eliberarea substanței active direct pe piele și pe o perioadă lungă de timp. 

Cutie cu zgarda antiparazitara Scalibor pe fond alb
Zgardă antiparazitară Scalibor, împotriva infestațiilor cu căpușe, purici și muște de nisip

Pipeta antiparazitară Bravecto este un produs antiparazitar de uz extern ce conține fluralaner și este foarte eficient în tratarea infestațiilor cu purici și căpușe pentru o perioadă de 12 săptămâni după o singură administrare.

Cutie cu pipeta antiparazitara Bravecto pe fond alb
Pipetă antiparazitară Bravecto, eficientă în tratarea infestațiilor cu purici și căpușe pentru o perioadă de 12 săptămâni

Comprimatul masticabil antiparazitar Simparica Trio acționează împotriva paraziților externi, dar, în același timp, este eficient și împotriva viermilor intestinali. 

Cutie cu comprimate Simparica Trio pe fond alb
Comprimat masticabil antiparazitar Simparica Trio, împotriva paraziților externi și a viermilor intestinali la câini

Deci, întrebarea „cât costă o deparazitare la câini?” are mai multe răspunsuri, în funcție de tipul operațiunii – internă sau externă și de produsul ales. 

Foto: The Pet Club, Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply