Dacă ai acasă o pisică și ai decis că poate avea puiuți, e important să știi ce implică sarcina acesteia și nașterea puilor. Detaliile despre comportamentul pisicii, cât de lungă e gestația sau câți pui face o pisică sunt importante pentru ca pisica să aibă parte de o naștere liniștită și sănătoasă. Pisicile sunt obișnuite să nască singure, fără ajutor în sălbăticie, dar pisicile domestice poate avea de multe ori nevoie de o mână umană care să intervină dacă nașterea nu merge conform planului.
Tot ce trebuie să știi despre sarcina la pisici
Pisicile pot începe să aibă pui de la vârsta pubertății – între 4 și 10 luni – și perioadele fertile sau de călduri se întâmplă o dată la 2-3 săptămâni în perioada primăvară-toamnă. Pisicile care trăiesc afară au o perioadă mai bine delimitată în care sunt fertile, pe când pisicile domestice pot fi în călduri tot anul pentru că sunt expuse la lumina artificială și corpul lor nu mai recunoaște anotimpurile. În primele zile, pisica nu arată semne de sarcină evidente, dar după două săptămâni poți observa că sfârcurile ei devin mai evidente și mai roșiatice. Burta pisicii se va umfla treptat și poate chiar să aibă episoade de vărsături. Evită să atingi pisica pe burtă când observi că începe să se umfle pentru a nu-i provoca neplăceri sau răni puilor. Pisica poate să se îngrașe 1-2 kg în perioada de gestație, dar cere sfatul medicului veterinar dacă pisica se îngrașă brusc sau dacă i se umflă burta fără a prezenta alte semne că ar fi gestante. Pentru a confirma sau nu presupunerile pe care le ai despre pisică, medicul veterinar poate efectua o ecografie încă de la 15 zile de gestație. Ecografia poate arăta și câți pui va naște pisica deși e posibil ca un pui mai mare să ascundă un altul care nu se va observa la ecografie.
Câți pui face o pisică la prima naștere
Deși se crede că animalele fac un număr mare de pui, pisica poate să facă și un singur pui. În funcție de vârstă, pisica face de obicei în jur de 1-8 pui la o naștere. La prima naștere e normal ca pisica să facă 2-3 pui. Cele mai multe pisici înregistrate vreodată la o naștere au fost 19, la o pisică burmeză în anul 1970, dintre care au supraviețuit 15 (14 masculi și o femelă). Pisicile sunt cel mai fertile între vârsta de 2-4 ani, moment în care pot da naștere unui număr mult mai mare decât la prima naștere. După vârsta de 5 ani numărul de pui continuă să scadă, deși pisica poate da naștere până la vârste înaintate fără a-și pierde în totalitate fertilitatea.
Câți pui face o pisică birmaneză
Pisica birmaneză face, în medie, cam 5 pui, dar nu există o regulă scrisă cu privire la numărul exact de pui. Pisica te poate surprinde mereu cu un număr mare de pui când te aștepți mai puțin, așa că asigură-te că îți dorești cu adevărat și îți permiți să te ocupi de un număr mai mare de puiuți de pisică.
Câți pui face o pisică persană
Pisicile persane pot da naștere unui număr mai mic de puiuți. La prima naștere pisica poate avea doar 2 pui fără motiv de îngrijorare. Mai târziu, la următoarele nașteri, pisica poate naște 3 pui. Se spune că la pisicile persane se întâlnesc și mai mulți pui care mor la naștere, dar mulți crescători consideră ca nu e o regulă și cazurile în care mai mulți pui se nasc morți decât cei vii sunt puține și mai rar întâlnite. Pisicile persane au pelvisul mai mare și de multe ori stăpânii realizează mai târziu că pisica e gestantă pentru că nu se produc schimbări foarte mari în greutate.
Cât durează gestația la pisică
Gestația durează între 62-65 de zile. Ziua în care trebuie să fete poate fi determinată de medicul veterinar prin măsurarea temperaturii corporale a pisicii, sau prin rezultatele ecografiei. Pisicile se pregătesc de naștere pregătindu-ți culcușul într-un loc retras, iar cu o zi înainte de a începe travaliul această poate refuza mâncare, poate avea vărsături și poate părea neliniștită.
Cum naște o pisică
Travaliul începe odată cu dilatarea și contracțiile. Pisicile pierd, de obicei, dopul de mucus la începutul travaliului sau înainte de naștere cu 6-7 zile. Urmează ruperea apei pisicii după care puii ar trebui să apară nu mai târziu de 2-3 ore. Puii se pot naște la distanțe de câteva minute, jumătate de oră sau chiar o oră, în funcție de situație. Dacă durează mai mult de 1-2 ore între nașterea puilor, e posibil să apară o complicație și să fie nevoie de ajutorul medicului veterinar. Nașterea la pisică nu poate dura mai mult de 24 de ore în condiții normale, decât dacă apar probleme care trebuie rezolvate de medicul specialist. Este important ca omul să intervină doar când este extrem de necesar în procesul de naștere. Pisica trebuie să se simtă în siguranță și nederanjată de niciun factor extern. Pisica poate fi observată subtil pentru a se interveni dacă situația cere asta. Puii de pisică se nasc odată cu sacul cu lichid amniotic și cu cordonul ombilical, iar pisica se ocupă de curățat lichidul amniotic de pe pui și roade cordonul ombilical. Dacă vezi că pisica nu face asta la timp, trebuie să ștergi puiuții cu tifon steril pentru a elibera nările și să-i mângâi încet pe spate pentru a încuraja respirația. Nașterea se termină atunci când trec mai mult de 2 ore de la nașterea ultimului pui. Pisica va da semne că nașterea s-a terminat și va începe să se ocupe de pui – să-i curețe, să-i hrănească și să le facă loc în culcuș.
Pisica sângerează după naștere?
Sângerarea în mici cantități este normală după naștere. În timpul nașterii pot apărea mici rupturi ale vulvei care pot cauza sângerare. Dacă sângerarea persistă după 48 de ore trebuie să iei legătura cu medicul veterinar. De asemenea, atenție la cantitatea de sânge pierdută de pisică. Nu este normal ca pisica să piardă mult sânge și trebuie să observi să nu elimine substanțe de culoarea sângelui sau sânge în timpul nașterii. Pentru o recuperare fără probleme, nu uita să-i lași la îndemână mai multă mâncare și apă decât în mod normal pentru că va avea nevoie de mai multe resurse care să ajute la producția de lapte. Vitaminele și mineralele o vor ajuta să se pună pe picioare cât mai repede și să ofere cea mai bună hrană puilor ei.
Nașterea puilor de pisică poate părea simplă, dar mai ales în cazul pisicilor domestice, aceasta poate să implice mai multe complicații decât ai crede. Dacă gestația și nașterea își urmează cursul normal, nu interveni prea mult, dar dacă observi semne neobișnuite, cere imediat ajutorul medicului veterinar. Sănătatea pisicii tale și a puilor sunt în mâinile tale și trebuie să te pregătești să oferi o viață cât mai bună și puilor, fie că sunt 2 sau 6.
8 Comments
a mea la prima nastere a facut 7 pui
Mă ajută mult toate informațiile
Hey
Missy are un an și e gestantă. Are o luna jumate de gestație și e vioaie, n. a vomitat, atât doar ca în ultimul timp obosește mai des. Speram sa aibă o naștere ușoară și ca atât ea cât și cei mici sa fie sănătoși.
Pisica mea a născut ieri 2 puișori așa de frumușei.Totul a mers perfect numai ca ea sa ascuns într-un tufar ca sa nască dar noi am dus-o in căsuța ei.Asta a fost bine sau nu?
Bună ziua. Am o pisică siameză de un an. În dimineață de 22 iunie a fătat 3 pui din care unul mort. După 2 zile a mai murit unul iar acum a rămas unul singur. Cum îl pot îngriji deoarece pisica nu-i mai dă atenție, nu-i dă să sugă. În curte am alți pisici de câteva lunite pe care pisica siameză ia adoptat. Și-a lăsat puiul ei pentru ceilalți pisoiași. Cum aș putea să-l ajut pe cel mic ca să-l pot salva. Abia are 6 zile.
Reina are un an si trei luni,este o pisica persana si acum pe 16 07 2020 a născut doi puisori si unul a murit a doua zi si celalalt a șasea zi de la naștere 😪Este la prima naștere poate din cauza asta au murit?
Ok, deci stiu ca e cam tarziu sa intreb ceva dar o sa incerc. Pisica mea se comporta foarte ciudat. Pana acum scuipa puii mamei ei, adica fratii ei. Acum se tine dupa ei, ne scuipa daca incercam sa-i atingem, se pune peste mama lor, care ii alapteaza, ca sa suga de la ea. Acum am gasit-o cu alt pui de pisica,( pe care noi l-am gasit pe strada, si intr-un fel l-am adoptat) sugand de la ea. Acum intreabarea mea e, de unde are lapte? Are lapte? Si de ce se comporta asa? Are puiuti? E gestanta? Ma-s bucura foarte mult daca ma-ti ajuta cu un raspuns. Multumesc, sunt speriata.
A mea 4.Fintte care una are5 luni și cted că are pui .🤔🤔🤗🤗