Este cunoscut faptul că pisicile sterilizate își schimbă comportamentul alimentar și sunt predispuse la îngrășare, iar cei mai mulți posesori de feline gestionează cu greu situația, pentru că limita între o alimentație echilibrată și una care le dăunează animalelor de companie este foarte sensibilă. Apare în mod firesc întrebarea: cât trebuie să mănânce o pisică castrată, astfel încât să se mențină într-o formă bună și să aibă o sănătate de fier.
În articolul de față vom încerca să-ți îți oferim toate informațiile legate de această problemă, îți vom spune cât și, mai ales, ce mâncare trebuie să consume o pisică sterilizată.
Cât trebuie să mănânce o pisică castrată
Sterilizarea sau castrarea constă într-o intervenție chirurgicală simplă (ovariohisterectomie, pentru pisici și orhidectomie, pentru motani), pe care veterinarii o recomandă din nenumărate motive. În primul rând, pisicile vor fi mai puțin expuse la boli, apoi previi înmulțirea necontrolată. Tot specialiștii spun că o pisică sterilizată trăiește mai mult, iar impulsurile agresive pe care le poate avea uneori dispar.
Însă castrarea implică modificări hormonale, iar pisica va avea un apetit crescut, astfel că cele mai multe feline sterilizate sunt predispuse la obezitate. Studiile spun că apetitul pisicii crește cu 20% chiar și la 48 de ore după intervenție, dar, în același timp, nivelul ei de energie scade simțitor. Prin urmare, dacă îți hrănești felina la fel cum ai făcut-o înainte de castrare, greutatea ei va crește accelerat.
Te gândești, probabil, că reducerea cantității de hrană sau a numărului de mese este soluția, însă asta înseamnă că reduci și numărul de nutrienți necesari, iar înfometarea îi poate provoca probleme de sănătate. Din acest motiv, ideal este să păstrezi numărul de mese recomandat de veterinar, în funcție de vârsta și rasa pisicii, însă trebuie să acorzi atenție tipului de hrană pe care i-o dai.
Alimentația pisici sterilizate ar trebui să conțină carnitină, un aminoacid care transformă grăsimea în energie, mai puțini carbohidrați și grăsimi, dar mai multe proteine pentru menținerea musculaturii.
Alimentația potrivită pentru o pisică castrată
O alimentație sănătoasă pentru o pisică castrată ar trebui să aibă un nivel de proteină situat peste 30%, să conțină fibre, dar și minerale și aminoacizi care să compenseze conținutul scăzut de grăsimi și carbohidrați.
La prima vedere, pare complicat să-ți hrănești corespunzător pisica sterilizată, însă, din fericire, există nenumărate tipuri de hrană special concepute pentru felinele aflate în această situație, care includ ingredientele necesare unei vieți sănătoase în cantități ideale.
Aceste tipuri de hrană au fost concepute în funcție de vârsta felinei la momentul sterilizării.
Spre exemplu, hrana uscată Royal Canin Kitten Sterilised este concepută pentru puii sterilizați aflați în a doua etapă de creștere, cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 luni. Nutrienții din compoziția acestui aliment ajută la fortificarea sistemului imunitar al puiului. Conținutul mai redus de lipide menține greutatea optimă. Această soluție nutrițională are o toleranță digestivă crescută datorită proteinelor foarte digestibile și prebioticelor. Hrana este, de asemenea, concepută să fie suficient de moale pentru ca pisoiul să o poată mesteca cu ușurință.
Printre nutrienții incluși în această hrană se numără proteinele din carne de pasăre și fibrele vegetale, pentru o aromă foarte apetisantă și echilibru nutrițional optim.
Royal Canin Neutered Weight Balance este o mâncare umedă destinată pisicilor castrate, cu tendința de îngrășare, cu vârsta de până în 7 ani. Hrana ajută la menținerea greutății normale, dar și la prevenirea formării calculilor urinari.
Are un conținut ridicat de proteine și L-carnitină, iar formula specială cu antioxidanți încetinește procesul de îmbătrânire.
Hills SP Feline Young Adult Sterilised cu somon este o hrană umedă recomandată pisicilor tinere adulte, între 6 luni și 6 ani, castrate. Acest tip de mâncare asigură necesarul nutrițional zilnic al felinelor, este îmbogățită cu proteine de înaltă calitate ce facilitează digestia și menține greutatea corporală optimă. L-carnitina facilitează conversia grăsimilor în energie, iar mineralele susțin sănătatea tractului urinar.
Advance Cat Sterilized este un tip de mâncare uscată pentru pisicile cu vârsta cuprinsă între 1 și 10 ani, care susține imunitatea și greutatea optimă, prin instalarea rapidă a sațietății. Acest aliment combină minerale, ingrediente specifice și are un nivel scăzut al fosforului, pentru o funcționare optimă a sistemului renal. De asemenea, are ingrediente care susțin sănătatea cartilajelor și a musculaturii, dar și antioxidanți, vitamina E, C și polifenoli din citrice, care ajută la protejarea celulelor de către radicalii liberi care pot conduce la îmbătrânirea prematură a acestora.
Raw Paleo Cat de la Vet Expert este o hrană umedă completă și echilibrată pentru întreținere, recomandată pisicilor adulte sterilizate sau cu tendințe de obezitate. Această formulă nu conține cereale, conservanți și este monoproteică.
Royal Canin Senior Consult Stage 1 Balance este o hrană uscată pentru pisici bătrâne sterilizate, de peste 7 ani, care sprijină digestia și vitalitatea. Formula conține substanțe nutritive selectate special pentru a corespunde cerințelor nutriționale ale pisicilor senioare. Nivelul de fosfor e moderat, pentru susținerea rinichilor. Hrana care în compoziție un complex de antioxidanți cu vitamina E, vitamina C, luteină și taurină pentru a combate stresul oxidativ. Pentru a menține greutatea ideală, hrana conține fibre atent selectate, care ajută la instaurarea senzației de sațietate. Combinația de fibre solubile și insolubile cu capacitate mare de absorbție a apei ajută la creșterea duratei dintre mese și la reducerea aportului caloric zilnic.
Concluzia este că o pisică sterilizată trebuie să mănânce echilibrat, astfel încât să fie prevenită creșterea în greutate care vine cu o serie de probleme de sănătate. Este foarte important să știi cât trebuie să mănânce o pisică castrată, dar mai ales ce, iar tipurile de hrană descrise mai sus sunt doar o parte din cele special concepute pentru felinele aflate în acest stadiu. Toate alimentele au pe ambalaj indicații referitoare la cantitatea care trebuie administrată pe zi.
Foto: The Pet Club, Unsplash
No Comments