fbpx
Ce mănâncă un chihuahua. Dieta potrivită în funcție de vârsta animalului
Câini, PetAdvice

Ce mănâncă un chihuahua. Dieta potrivită în funcție de vârsta animalului

Chihuahua este un cățel foarte mic, dar cu o personalitate încântătoare, fiind și motivul pentru care este ales drept animal de companie de tot mai mulți iubitori de câini, mai ales de cei care stau la bloc, iar spațiul de locuit este limitat. Speranța de viață a acestui câine este mai mare decât majoritatea raselor, putând să ajungă și la vârsta de 20 de ani fără probleme, iar acesta este un alt motiv pentru care este ales: un chihuahua va rămâne alături de tine mai mult timp. Însă acest lucru este strâns legat de stilul de viață pe care îl are și totul începe cu alimentația, mult diferită față de alte rase. Astfel, este foarte important să știi ce mănâncă un chihuahua, cât și care este programul ideal al meselor pentru acest cățel fermecător.

Trebuie să știi din start că un chihuahua are un stomac mic și metabolismul rapid, iar alimentația lui trebuie să aibă un conținut ridicat de proteine și alte substanțe nutritive – cu alte cuvinte, să-i oferi o hrană premium. Apa este foarte importantă pentru el, ca de altfel pentru toți câinii, astfel că va trebui să aibă întotdeauna la dispoziție un bol cu apă proaspătă.

În cele ce urmează îți vom spune ce mănâncă un chihuahua în funcție de vârstă, cât și ce program de mese trebuie să aibă pentru a avea o viață cât mai lungă și cât mai sănătoasă.

Ce mănâncă un pui chihuahua

Până la vârsta de 2 luni, un pui chihuahua se va hrăni exclusiv cu laptele matern. În cazul în care este luat de lângă mamă mai devreme, va trebui să îl hrănești cu un substituent de lapte canin. Foarte mulți posesori de căței au tendința de a hrăni puii cu lapte de vacă, însă trebuie să știi că acesta este greu tolerat de organismul lor din cauza conținutului crescut de lactoză și a compoziției diferite față de cel de câine. Laptele de vacă nu asigură nutrienții necesari dezvoltării sănătoase a cațelușilor.

Royal Canin Babydog Milk este un preparat ce asigură toți nutrienții necesari dezvoltării cățeilor și prin conținutul redus de lactoză conferă siguranță digestivă.

Cutie cu Royal Canin Babydog Milk pe fond alb
Royal Canin Babydog Milk, preparat ce asigură toți nutrienții necesari dezvoltării puilor de chihuahua

După înțărcare și până la vârsta de 6-7 luni, puii de chihuahua pot primi 3-4 mese pe zi. Metabolismul acestei rase este accelerat, iar un pui arde foarte repede caloriile, motiv pentru care în prima parte a vieții – perioada de creștere – este necesar să fie hrănit bine. Acest cățel are un stomac mic, așa că, oricum, va consuma o cantitate foarte mică de hrană. Este și motivul pentru care trebuie să primească o hrană special concepută pentru el, care să conțină toți nutrienții necesari unei dezvoltări optime.

Royal Canin Chihuahua Puppy este o hrană uscată completă pentru căţei chihuahua de până la 8 luni. Le stimulează apetitul datorită formulei exclusive, ce conține arome naturale atent selecționate și formei unice a crochetei, adaptată maxilarului. Ajută la formarea și întreținerea sistemului natural de apărare al puiului.

Punga cu hrana uscata Royal Canin Chihuahua Puppy pe fond alb
Royal Canin Chihuahua Puppy, hrană completă pentru căţei chihuahua de până la 8 luni, cu arome naturale atent selecționate și formă a crochetei adaptată maxilarului

După vârsta de 6-7 luni și până când aceștia împlinesc 1 an, numărul meselor trebuie reduse la 3 pe zi.

Alimentația unui câine chihuahua adult

După vârsta de 1 an și până la 8-10 ani, un chihuahua este considerat adult, iar alimentația trebuie schimbată, iar aici este vorba de înlocuirea tipului de mâncare și de reducerea numărului de mese zilnice.

Chiar dacă metabolismul lui este rapid și arde cantități mari de energie, este important să ții sub control greutatea lui. Sistemul osos al unui chihuahua este foarte sensibil, astfel că va avea probleme grave dacă devine supraponderal. Un chihuahua adult ajunge, de regulă, la 2,5 kilograme, iar la această greutate are nevoie de aproximativ 200-250 de calorii pe zi. Ca regulă generală, un chihuahua are nevoie de 40-50 de calorii pentru 0,45 kilograme din masa corporală.

Un chihuahua adult va primi două mese pe zi, dimineața și seara. 

Pentru un chihuahua adult este necesar să alegi un tip de hrană cu un procent proteic ridicat, de minimum 25%. Astfel, carnea va trebui să fie ingredientul principal din hrana acestui cățel. Trebuie să mai știi că ei sunt predispuși la hipoglicemie, așa că în alimentație trebuie incluși și carbohidrații complecși, obținuți din surse de calitate, cum ar fi cartofii dulci sau orezul brun. Hrana lor trebuie să conțină și grăsimi, care ajută la întreținerea blăniței, dar și fructe și legume, pentru aportul de vitamine, minerale și antioxidanți.

Din fericire, hrana special concepută pentru această rasă te scutește de efortul de a identifica ingredientele potrivite. Hrana Royal Canin Chihuahua Adult satisface apetitul cățelului datorită combinaţiei a trei factori: o crochetă cu formă şi dimensiune adaptate, o formulă exclusivă şi arome atent selecţionate. Această formulă previne formarea tartrului și reduce volumul şi a mirosul materiilor fecale.

Punga cu hrana uscata Royal Canin Chihuahua Adult pe fond alb
Hrana Royal Canin Chihuahua Adult, pentru câini cu vârsta de peste 8 luni, care previne formarea tartrului

Dieta potrivită pentru un chihuahua senior

După vârsta de 10 ani, un chihuahua este deja senior. Primul semn de bătrânețe este acela că prietenul tău va fi mai puțin activ, iar asta înseamnă că poate lua în greutate. Din acest motiv, este necesar să reduci sensibil aportul caloric. Un chihuahua senior, indiferent de greutate, trebuie să primească cel mult 200 de calorii pe zi, însă ideal este să te situezi în jurul valorii de 170.

Hrana unui senior trebuie să conțină aceleași substanțe nutritive ca și în cazul adulților, însă trebuie să ai în vedere că dantura lui este mai sensibilă, așa că va trebui să te orientezi mai mult spre mâncarea umedă.

Hrana umedă Royal Canin Chihuahua Adult satisface apetitului adesea foarte mare al seniorului și menține pielea și blana sănătoase și frumoase datorită formulei sale speciale.

Plic cu hrana umeda Royal Canin Chihuahua Adult pe fond alb
Hrana umedă Royal Canin Chihuahua Adult, potrivită și pentru alimentația unui senior

De asemenea, hrana uscată Hills SP Canine Senior Small&Mini este o hrană adaptată pentru a sprijini îmbătrânirea sănătoasă a câinilor de talie mică și pitică, așa cum este un chihuahua.

Concepută special cu crochete de dimensiuni foarte mici, conține fibre prebiotice pentru o digestie sănătoasă.

Punga cu hrana uscata Hills SP Canine Senior Small&Mini pe fond alb
Hills SP Canine Senior Small&Mini este o hrană adaptată pentru a sprijini îmbătrânirea sănătoasă a câinilor de talie mică și pitică

Acest tip de hrană este recomandată cățeilor cu vârsta de peste 11 ani.

Concluzia este că vei putea să te bucuri mult timp de compania unui chihuahua cu condiția ca acesta să fie îngrijit corespunzător, iar asta începe cu alimentația. Trebuie să știi exact ce mănâncă un chihuahua și cât și să-i oferi hrană bună, pentru că, în multe cazuri, acești căței sunt pretențioși.

Foto: The Pet Club, Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply