fbpx
patru pui de pisica de 2 luni care stau pe podea
PetAdvice, Pisici

Hrana unui pui de pisică de 2 luni. Ce îi pui în bol

Puii de pisică sunt înțărcați la vârsta de 2-3 luni, însă până la această dată, pofticioși fiind, ei au făcut cunoștință deja cu mâncarea solidă. Este important să alegi cu foarte mare atenție hrana puilor de pisică de 2 luni, pentru că de asta depinde în mare măsură dezvoltarea lor armonioasă și starea de sănătate. 

În cele ce urmează îți vom spune ce poate să mănânce o pisică de 2 luni, ce ingrediente sunt esențiale în această etapă de creștere și îți vom da câteva exemple de tipuri de mâncare potrivite pentru pui.

Ce mănâncă un pui de pisică de 2 luni

Îngrijirea corespunzătoare a puiului de pisică de 2 luni începe cu o alimentație sănătoasă. La această vârstă, puii de pisică au un metabolism rapid și din acest motiv este important să primească o hrană de calitate, cu un conținut ridicat de proteine. Cele mai bune pentru ei, care vor susține dezvoltarea sistemului muscular, sunt cele din carnea de pui, pește, curcan și chiar miel. 

De asemenea, fiind foarte energici, puii au nevoie și de un număr mai mare de calorii. Alimentația trebuie completată cu calciu, zinc, magneziu și fosfor, acizii grași omega-3 și omega-6. Toate aceste componente ajută la sănătatea dinților și oaselor și la formarea unui sistem imunitar solid.

Deși puii vor prefera hrana umedă, cu un miros mai puternic, care îi va atrage, și pe care o vor consuma mai ușor, este deosebit de important să se obișnuiască și cu hrana uscată. Dacă primul tip îi asigură un nivel optim de hidratare, cel de-al doilea îi va îngriji dantura. Hrana uscată pentru puii de pisică are crochete mai mici și mai moi, adaptate danturii în formare, dar ca să te asiguri că o va mânca ușor poți să adaugi puțină apă înainte să i-o oferi.

Hidratarea este importantă și de aceea după înțărcare este necesar să-i pui la dispoziție puiului apă proaspătă. 

La această vârstă, puiul va primi 4 mese pe zi, respectând cantitățile indicate pe ambalajul fiecărui tip de hrană.

Exemple de hrană pentru un pui de pisică de 2 luni

Ca să-ți fie mai ușor să îți hrănești puiul de pisică de 2 luni în mod corespunzător este ideal să alegi tipurile de mâncare special concepute pentru feline de această vârstă. Iată câteva exemple de hrană uscată și umedă care se numără între preferatele lor.

Royal Canin Mother & Babycat este o hrană umedă completă pentru pui de pisică aflați în prima etapă de creștere, cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 luni. Este, de asemenea, un tip mâncare potrivită pentru femele aflate în ultima etapă de gestație și pe întreaga perioadă de alăptare. Această hrană este o pastă fină, cu conținut ridicat de proteină, care va facilita trecerea la hrana solidă.

Conserva cu Royal Canin Mother & Babycat pe fond alb
Royal Canin Mother & Babycat, hrană umedă completă pentru pui de pisică aflați în prima etapă de creștere, până la vârsta de 4 luni

Hills SP Feline Kitten este o hrană uscată formulată special pentru puii care au vârsta cuprinsă între 2 luni și 1 an. Compoziția specială le susține imunitatea și creșterea sănătoasă. Este un tip de hrană potrivit și pentru femele în perioadele de gestație și alăptare.

Punga cu hrana Hills SP Feline Kitten pe fond alb
Hills SP Feline Kitten, hrană uscată formulată special pentru puii cu vârsta între 2 luni și 1 an

Hrana umedă Lily’s Kitchen Curious Kitten este completă din punct de vedere nutrițional, cu o textură foarte fină, asemănătoare cu pateul, pe care puiul de pisică o va adora de la prima gustare. Este o mâncare premium, cu 65% carne proaspătă, cu echilibru perfect al umidității pentru hidratare și suplimente de vitamine și minerale pentru maximizarea absorbției de nutrienti. Conține taurină, vitală pentru sănătatea puiului. Rețeta este naturală, fără cereale.

Conserva cu hrana Lily’s Kitchen Curious Kitten pe fond alb
Lily’s Kitchen Curious Kitten, hrană umedă completă pentru puii de pisică, cu 65% carne proaspătă

Brit Care Cat Crazy I’m Kitten este o hrană uscată superpremium, completă, pentru pui de pisică cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 luni. Are o formulă hipoalergenică cu carne de pui şi orez.

Punga cu hrana Brit Care Cat Crazy I'm Kitten pe fond alb
Brit Care Cat Crazy I’m Kitten, hrană uscată superpremium pentru puii de până la 1 an

Orientați să răspundă cât mai țintit pe nevoile pisoilor, unii producători au conceput tipuri de hrană speciale pentru anumite rase care prezintă anumite caracteristici. Spre exemplu, Royal Canin British Shorthair Kitten este o hrană uscată completă, adaptată nevoilor nutriționale specifice ale puiului de pisică din rasa British Shorthair. Conține ingrediente care susțin dezvoltarea conformației corporale robuste și musculoase specifică acestei rase.

Punga cu hrana Royal Canin British Shorthair Kitten pe fond alb
Royal Canin British Shorthair Kitten, hrană uscată completă pentru puiului de pisică din rasa British Shorthair

Acestea au fost tipurile de hrană pentru puii de pisică de 2 luni cele mai populare. Pe The Pet Club vei descoperi, însă, mult mai multe sortimente de mâncare de cea mai bună calitate pentru pisoi de această vârstă.

Foto: The Pet Club, Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply