fbpx
Caine maro care isi linge nasul
Câini

Constipația la câini. Tot ce trebuie să știi despre cauze, simptome, remedii și tratament

Constipația la câini este o problemă frecventă, care apare la orice vârstă și la toate rasele, deși patrupedele care au mai mulți ani sunt mai predispuse la această afecțiune.

Constipația poate avea mai multe cauze, dar, de cele mai multe ori este provocată de o alimentație nepotrivită. Îi va crea un disconfort major, chiar dureri, și de multe ori pot apărea complicații dacă nu se iau măsuri și de aceea va trebui să acorzi atenție la hrana pe care i-o dai încă din primele luni de viață. Acesta este cel mai important pas pe care poți să-l faci pentru prevenirea constipației la cățelul tău.

Cauzele constipației la câini

Cum spuneam, cel mai frecvent, constipația la câini apare din cauza alimentației, fie că vorbim despre tipul de hrană sau despre felul în care o consumă. După cum știi deja, câinele este foarte pofticios și atunci când își primește porția o consumă în mare grabă. Lăcomia cu care își mănâncă hrana poate fi, de asemenea, o cauză a constipației, mai ales dacă este vorba de un aliment care nu este tocmai potrivit pentru un cățel. Cum el nu știe să aleagă ce îi face bine și ce îi provoacă rău, va trebui să acorzi tu atenție tipului de alimentație pe care îl are.

De asemenea, organismul cățelului tău reacționează în momentul în care îi schimbi tipul de alimentație. Spre exemplu, dacă l-ai obișnuit doar cu mâncare umedă, iar la un moment dat te decizi să schimbi și îi vei da boabe, cel mai probabil se va constipa. De aceea, ideal este să aibă în mod constant o alimentație echilibrată.

De asemenea, asigură-te că tipul sau tipurile de mâncare cu care îți hrănești câinele sunt bogate în fibre. În cazul în care cățelul tău locuiește în apartament și nu face chiar atât de multă mișcare este necesar să aduci în alimentația lui un aport de fibre prin suplimente alimentare.

O altă cauză a constipației este deshidratarea sau consumul mic de apă. Asemenea oamenilor, câinii au nevoie de lichide, care contribuie la buna funcționare a metabolismului. Asigură-te că are întotdeauna la dispoziție apă proaspătă. El o va consuma ori de câte ori va simți nevoia sau când va trece pe lângă vasul cu apă.

Simptome și semne că patrupedul este constipat

Este foarte simplu să-ți dai seama când patrupedul tău este constipat. În primul rând, scaunul lipsește cu desăvârșire. Dacă nu observi asta, probabil o să vezi că încearcă foarte des să elimine, dar fără succes. În plus, va avea abdomenul umflat și își va pierde cheful de joacă și de mâncare.

De regulă, cățelul tău trebuie să aibă 2 sau chiar 3 scaune pe zi. Dacă lipsesc chiar și o zi, înseamnă că începe să sufere de constipație, așa că e timpul să iei măsuri. La fel și atunci când vezi că are scaun, dar acesta este foarte tare. 

Ce remedii există pentru constipație în cazul câinilor

Cum spuneam, alimentația este cel mai important lucru în prevenirea constipației la câine. Va trebui să faci o selecție atentă și să alegi tipurile de hrană care să îl ajute să funcționeze optim. 

Din fericire, există o varietate de alimente special concepute, care au în compoziție o listă întreagă de ingrediente care să ajute la prevenirea constipației. De asemenea, există hrană special concepută pentru câinii predispuși la această problemă, în general cei care locuiesc în apartament și nu fac destulă mișcare, sau pentru cei cu vârstă înaintată.

Spre exemplu, există gustări, cum ar fi Advance Dog Sensitive Snack, pe care i le poți da de câteva ori pe zi câinelui tău mai sensibil și mai predispus la constipație. Pe lângă alimentația de bază, aceste gustări, prin aportul lor bogat în fibre, proteine și vitamine, îl vor ajuta să aibă o digestie sănătoasă.

Advance Dog Sensitive Snack este un tip de hrană complementară recomandată în special pentru câini adulți cu probleme digestive. Gustarea este sub formă de biscuiți umezi și foarte gustoși datorită ingredientelor folosite, iar câinele tău o va consuma cu mare plăcere.

În plus, acest produs este recomandat și pentru cățeii cu sensibilități la nivelul pielii.

Punga cu Advance Dog Sensitive Snack pe fond alb
Advance Dog Sensitive Snack, un tip de hrană complementară recomandată pentru câini adulți cu probleme digestive

Pe lângă aceste gustări, trebuie să știi că există și tipuri de hrană special concepute pentru a fi consumate în mod constant de către câinii cu sensibilitate digestivă sau pur și simplu pentru prevenirea constipației. Advance Dog Sensitive cu miel și orez este un tip de hrană superpremium, completă și perfect echilibrată, care va contribui decisiv la sănătatea animalului tău de companie.

Punga cu hrana Advance Dog Sensitive pe fond alb
Advance Dog Sensitive cu miel și orez, hrană superpremium pentru câinii cu sensibilitate digestivă

Alte tratamente pentru constipație

În afara alimentelor special concepute, există și o serie de suplimente alimentare care ajută la menținerea sănătății digestiei câinelui tău. 

Fibor este unul dintre ele și conține o combinație unică de ingrediente, inclusiv șase surse naturale de diferite fibre și fructe de kiwi care susțin tractul digestiv și previn constipația la câini.

Fibor se presară pe hrana consumată zilnic, respectând dozajul recomandat în prospect, care este adaptat în funcție de greutatea câinelui.

Acest supliment este recomandat și pentru pisici.

Galeata cu supliment alimentar pentru caini Fibor pe fond alb
Fibor, supliment alimentar pentru câini care susține tractul digestiv și previne constipația

Pentru cățeii care au deja probleme de constipație, recomandăm YuDIGEST PLUS, un supliment cu acțiune rapidă pentru restabilirea și menținerea digestiei sănătoase. YuDIGEST Dog poate fi folosit zilnic și pentru a-i spori numărul de bacterii „bune” din intestine, care vor favoriza digestia.

Cutie cu supliment digestiv YuDIGEST PLUS pe fond alb
YuDIGEST PLUS, un supliment digestiv cu acțiune rapidă pentru restabilirea și menținerea digestiei sănătoase la câini

Acest supliment este recomandat și pentru pisici.

Când vizităm medicul veterinar?

În cazul în care problema persistă câteva zile, este recomandat să te adresezi veterinarului, pentru că, și la câini, constipația este o afecțiuni serioasă, care poate duce la complicații. În general, medicii recomandă în primă fază administrarea unor picături cu ulei de parafină, dar în funcție de ce constată la consult este foarte posibil să-i prescrie cățelului un tratament medicamentos sau supozitoare.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply