fbpx
doua tinere cu doi caini de talie mare pe un camp
Câini, PetAdvice

Hrănirea câinelui. Gama Advance pentru cățeii de orice vârstă și cu nevoi speciale

Hrănirea câinelui influențează în mare măsură starea lui de sănătate, motiv pentru care este necesar să acorzi o atenție sporită acestui capitol. Animalul tău de companie poate fi hrănit și cu mâncare pregătită în casă, însă mulți dintre noi avem tendința de a-i oferi ceea ce consumăm noi, practică total greșită, care, pe termen lung, îi poate dăuna. Ideal este să-ți hrănești patrupedul cu hrană premium sau superpremium, cu ingrediente și compoziție potrivite în funcție de vârstă, talie și eventualele sensibilități sau probleme de sănătate.

Gama Advance include produse de o calitate superioară, care asigură o nutriție echilibrată și sănătoasă. Ingredientele sunt selecționate cu atenție și compun tipuri de hrană potrivite cu fiecare etapă de creștere și dezvoltare. De asemenea, producătorul Advance a avut în vedere și faptul că un câine are nevoi nutriționale diferite în funcție de talie, dar și de rasă, și a conceput tipuri de alimente în funcție de acest aspect. Apoi, gama include diete pentru diverse afecțiuni, precum și hrană cu arome variate, potrivite pentru toate gusturile.

Hrănirea puiului de câine

De regulă, până la vârsta de 2 luni, puiul de câine se hrănește exclusiv cu laptele mamei. După această vârstă se trece la alimentația solidă, adaptată nevoilor lui.

În funcție de talia puiului și vârsta pe care o are, cantitatea de mâncare poate varia destul de mult, un motiv în plus să apelezi la hrana premium care are pe ambalaj toate indicațiile necesare în această direcție, legate de cantitate, dar și număr de mese, în funcție de talia juniorului.

În linii mari, în perioada de după înțărcare, adică la vârsta de 2 luni, sunt necesare între 4 și 6 mese pe zi, apoi numărul va fi scăzut treptat astfel: între 2 și 4 luni – 4 mese pe zi, între 4 și 6 luni – 2-3 mese pe zi, iar după 6 luni – 2 mese pe zi. 

Chiar dacă puiul cere în permanență de mâncare, este esențial să respecți cantitatea de hrană recomandată, pentru că hrănirea în exces îi poate provoca puiului probleme cu stomacul sau obezitate.

Cum spuneam, este ideal să alegi tipul de hrană în funcție de talia animalului de companie, pentru că nevoile nutriționale sunt diferite. Advance a avut în vedere și acest aspect. 

Advance Dog Mini Puppy este o hrană superpremium completă și perfect echilibrată concepută special pentru cățelușii de talie mică, care ajung la cel mult 10 kilograme la vârsta adultă.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Mini Puppy pe fond alb
Advance Dog Mini Puppy, hrană uscată superpremium concepută special pentru cățelușii de talie mică

Conține proteine naturale ce ajută la menținerea sănătății intestinale și ingrediente care contribuie la întărirea imunității naturale. De asemenea, acest tip de hrană conține acizi grași esențiali Omega 3, pentru susținerea dezvoltării sistemului nervos central.

Advance Dog Maxi Junior este o hrană superpremium concepută special pentru câinii de talie mare, care depășesc 30 de kilograme la vârsta adultă.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Maxi Junior pe fond alb
Advance Dog Maxi Junior, hrană uscată superpremium adaptată puilor de talie mare

Această hrană are aceleași beneficii ca și exemplul anterior, însă compoziția este diferită, adaptată nevoilor diferite ale puilor de talie mare. De asemenea, gama include și un tip de mâncare adaptat puilor de talie medie.

Hrănirea câinelui adult

Un câine adult are nevoi nutriționale diferite, care să-i mențină energia la un nivel optim. Câinii sunt foarte pofticioși și au tendința să consume mai mult decât le este necesar, așa că la vârsta adultă sunt predispuși la îngrășare, mai ales dacă locuiesc în apartament și fac puțină mișcare. De regulă, un câine adult trebuie să fie hrănit de două ori pe zi – dimineața și seara – iar cantitățile de hrană sunt stabilite în funcție de talia pe care o are.

Advance Dog Mini Adult este hrană superpremium completă pentru câinii de talie mică, cu greutatea de până la 10 kilograme.

Conține proteine naturale ce ajută la menținerea sănătății intestinale, ingrediente speciale care susțin sănătatea pielii și o blană strălucitoare, dar și polifenoli naturali care ajută la menținerea masei musculare.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Mini Adult pe fond alb
Advance Dog Mini Adult, hrană uscată cu o formulă specială adaptată adulților de talie mică

Hrana mai conține și pirofosfați care au efect de prevenire a tartrului, o problemă cu care se pot confrunta câinii adulți.

Advance Dog Adult Medium este o hrană uscată completă pentru câinii adulți de talie medie, cu greutatea cuprinsă între 10 și 30 de kilograme.

Mâncarea are ca ingrediente principale carnea de pui și orezul, surse excelente de proteine de calitate și carbohidrați ușor de digerat. Nivelul de proteine și grăsimi este echilibrat, ajutând la dezvoltarea și menținerea unei musculaturi puternice și a unei constituții atletice. Advance Dog Adult Medium mai conține și polifenoli naturali care împreună cu vitaminele sprijină sănătatea celulelor încetinind procesul de îmbătrânire.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Adult Medium pe fond alb
Advance Dog Adult Medium, hrană uscată completă pentru câinii adulți de talie medie, sursă excelentă de proteine de calitate și carbohidrați ușor de digerat

De asemenea, taurina oferă aminoacizi importanți pentru o funcționare optimă a inimii. Crochetele au o mărime medie, potrivite cu maxilarele câinilor de această talie. În plus, în compoziția lor sunt incluși pirofosfați, minerale speciale care ajută la prevenirea depunerilor de tartru și oferă o respirație proaspătă.

Hrănirea câinelui senior

Un câine senior, cu vârsta de peste 9 ani, are nevoie de o îngrijire mai atentă, dar și de o alimentație diferită față de cea a unui adult. Pentru că sunt mai puțin activi, iar metabolismul lor încetinește, seniorii au nevoie de o hrană cu un conținut caloric mai redus și de mai puține fibre pentru că trebuie evitată creșterea în greutate care vine cu tot felul de probleme de sănătate care îi pot fi fatale. 

Câinii bătrâni primesc două mese pe zi, însă se poate întâmpla ca apetitul lor să mai scadă și să mănânce mai puțin la o masă, situație în care este indicat să mărești numărul de mese pe zi la 3. 

Advance Dog Mini Senior este o hrană superpremium completă și perfect echilibrată pentru câinii bătrâni de talie mică.

Pe lângă ingredientele ce ajută la menținerea sănătății intestinale, hrana are în compoziție și substanțe care ajută la o bună funcționare a inimii, care îngrijesc cartilajele și masa musculară, dar și polifenoli naturali care încetinesc îmbătrânirea celulară.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Mini Senior pe fond alb
Advance Dog Mini Senior, hrană superpremium completă pentru câinii bătrâni de talie mică, cu ingrediente care mențin sănătatea inimii

De asemenea, compoziția specială are grijă și de sănătatea cavității bucale.

Advance Dog Maxi Senior are aceleași proprietăți ca și hrana pentru seniorii de talie mică, însă, în plus, are un nivel ridicat de condroitin și glucozamină, care protejează sănătatea articulațiilor, mai vulnerabile la câinii mari.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Maxi Senior pe fond alb
Advance Dog Maxi Senior, hrană uscată pentru câinii adulți cu ingrediente speciale care au grijă de articulațiilor lor mai sensibile

Hrană Advance pentru nevoi speciale ale patrupezilor

Pe lângă tipurile de hrană în funcție de vârsta și talia animalului, Advance a conceput și diete speciale pentru câini cu diverse sensibilități, probleme de sănătate, dar și în funcție de rasă.

Astfel, gama Advance include tipuri de hrană uscată pentru câini cu alergii, gastroenterită, afecțiuni dermatologice, probleme articulare și renale, dar și pentru patrupezi predispuși la obezitate.

Spre exemplu, Advance Dog Atopic este o hrană dietetică special formulată pentru a susține funcțiile pielii în cazurile de dermatoză, pierdere excesivă de păr sau reacții adverse la alimente.

Punga cu hrana uscata Advance Dog Atopic pe fond alb
Advance Dog Atopic, hrană dietetică pentru câini cu afecțiuni ale pielii

Este un tip de hrană recomandată pentru câinii care suferă de dermatită atopică, reacții adverse la alimente, prurit cronic, probleme intestinale cu prurit, enterită, otită externă alergică și alte probleme inflamatorii ale pielii.

Iar Advance Bulldog Francez este o hrană care a fost formulată în mod special pentru satisfacerea nevoilor nutriţionale speciale ale Bulldogului Francez.

Punga cu hrana uscata Advance Bulldog Francez pe fond alb
Advance Bulldog Francez, hrană uscată special concepută pentru nutriția specifică rasei

Mâncarea are ingrediente specifice şi un nivel moderat de calorii pentru susţinerea greutăţii optime, cu îmbunătăţirea digestiei şi reducerea gazelor intestinale. De asemenea, ajută la protejarea barierei cutanate şi a articulaţiilor intervertebrale, susţine funcţionarea corectă a sistemului respirator, iar boabele sunt adaptate dentiţiei lor.

Concluzia este că hrănirea câinelui este în strânsă legătură cu sănătatea lui și depinde în proporție de sută la sută de noi. Toate produsele din gama Advance sunt superpremium, trebuie doar să alegi alimentul potrivit pentru câinele tău.

Foto: The Pet Club, Pexels

Previous Post Next Post

You Might Also Like